Am inceput s-aud lumina de cind mi-am lipit timpla de fereastra rece a iernii asteptind sa-mi fulguiasca si-n suflet la fel de alb ca afara... Privesc crengile desfrunzite dantelindu-le cu gindul meu alb. Dar citeodata albul e trist.

        N-as fi crezut niciodata ca iarna poate sa mingiie si iata-ma acum asteptind atingerea degetelor sale de gheata cu care ma dezmiarda ca pe o sora mai tinara si mai trista... Mi-s ochii cenusii caci s-au imbolnavit de nuanta cerului de cind toamna le-a risipit culoarea in frunzele cazute.

        Astept de mult, cu ochii dusi in zari, cocorii... Dar mai e mult pina vor fi sa fie... si-am ostenit.

        Atingerea mea fierbinte a topit o floare din dantela de gheata a ferestrei si poate ca prin ochiul cald de geam iarna priveste somnul timplei mele reci sub care se tese uin vis plin de pasari care se intorc, aducind primavara.

Publicata in volumul "Amintirile Marii" - Editura Morosan, 2003

© Toate drepturile apartin autorului.
Orice reproducere partiala sau totala a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.