Odata te-am surprins privind fix clepsidra de pe raft asa cum privesti pe cineva in tacere, intr-un dialog al ochilor. Si cind ochii mei ti-au intilnit privirea, am stiut ca vorbeai in gind cu Timpul, intrebindu-l cine-l intemnitase acolo, inauntrul siluetei de sticlã fragila. Il intrebai de cind se zbate acolo, prizonier intre grauntii de nisip, condamnat doar sa vadã prin sticla rece orizonturi la care sa nu mai poata nicioata ajunge... Si iti imaginai ca poate teama oamenilor de batrinete sau de moarte l-a inchis acolo... ori poate dorintele lor de a indrepta sau sterge greselile trecutului... Iar Timpul tacea mereu, in marea lui tacere, ascuns undeva in nisipul adormit intre peretii stravezii.

        Poate ca nu te auzise... sau poate, privind spre tine inainte de a-ti raspunde, a intilnit privirea rugatoare a ochilor mei implorindu-l sa nu-ti spuna... Sa nu-ti spuna ca eu fusesem aceea care l-a inchis acolo, dar nu din teama, regret sau remuscari zadarnice... ci fiindca nu voiam sa-l las sa-mi ia nimic din toata frumusetea traita si sa pastrez de-a pururi, ascuns in lenea torida a nisipului cu miros de mare, aurul scuturat pe inimile noastre din lumina verilor cu nume de iubire.

Publicata in revista "Altfel" nr 16 / august 2000

Publicata in volumul "Amintirile Marii" - Editura Morosan, 2003

© Toate drepturile apartin autorului.
Orice reproducere partiala sau totala a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.