Vine un timp cind aurul torid al amiezelor de vara coboara melancolic din inalturi sa poleiasca intiile frunze ale toamnei... Si vara ramine in urma, tot mai departe, stingind incet amintirea diminetilor blinde in care soarele din ce in ce mai ostenit deseneaza linia orizontului... Acolo se mistuie mereu siluetele corabiilor ce pleaca, luind cu ele si marea corabie a anotimpului ce pleaca-n lunga ei calatorie in jurul pamintului, spre a se intoarce iar, plina de flori si cintec, peste inca un an.

Ce-a mai ramas din visul unei nopti de vara?...

Cararea infinita desenata pe mare de lumina lunii pline si doua fire de nisip ramase sa se iubeasca etern, imbratisate intr-o lacrima de fericire.    

© Toate drepturile apartin autorului.
Orice reproducere partiala sau totala a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.