Am auzit pe unii oameni spunind ca si-ar dori sa fie o umbra. Insa ei nu se inchipuie decit fiind umbra vreunui anume om pe care poate l-au iubit cindva si  caruia au vrut sa-i ramina aproape. Nu s-au gindit niciodata ca o existenta de umbra nu inseamna sa fii umbra unui singur om, ci sa fii divizat in umbrele tuturor oamenilor… si cum ar putea dori cineva asta ? Cum ai putea dori sa fii silit sa urmezi pas cu pas, nu doar un copil care merge la scoala sau o pereche de indragostiti care se plimba printr-un parc, ci si pasi care se indreapta cu tinta precisa spre acolo  unde vor trada sau rani pe cineva… pasii celor ce fura, inseala si ucid… atit de multi incit chiar si o umbra ar sfirsi coplesita de disperare si dezgust… ?

Ar trebui ca oamenii sa aiba propria lor lumina. Ar trebui sa poata raspindi in jurul lor atita lumina cita exista in ei, atita bine si frumos cit exista in sufletul lor. Ar fi atit de simplu…. Si-ar lumina singuri calea si existenta, fara sa aiba nevoie de lumini din afara lor… desi poate ca de soare ar mai avea inca nevoie, pentru caldura lui.  Iar daca ar fi asa, aceia care ar dezgusta pina si umbra, ar orbecai mai mult in intuneric… si atunci ar fi obligati sa schimbe ceva.

Probabil ar cauta lumina altora, si poate nevoia de altii va fi un bun inceput pentru descoperirea luminii din ei. Dar pina la urma, toti oamenii ar ajunge sa aiba lumina lor, mai slaba sau mai puternica, de care s-ar folosi. Iar cei cu lumina mai slaba isi vor dori, inevitabil, sa lumineze mai mult si astfel nu vor avea o alta sansa decit sa devina mai buni.

Stiu ce veti spune : ca daca ar fi astfel, nu as mai exista nici eu, cit timp oamenii nu ar mai avea ( nevoie de ) umbra. Într-adevar, ca umbra nu as mai exista. Dar poate m-as preface in altceva, mai inalt… de  exemplu, m-as naste ca om, printr-un sublim efort cosmic. As renunta la viata infinita a tuturor umbrelor lumii pentru existenta limitata a unui singur om… dar el s-ar naste purtind in el, pentru a darui celorlalti, toata lumina, tot binele si frumosul pe care l-am strins din oameni in existenta mea de umbra. Oare aceasta ar fi solutia ?... Sau nu ar fi decit o dovada in plus ca cei ce au prea mult bine, frumos si lumina de daruit celorlalti ramin intotdeauna singuri ?

Publicata in revista "Altfel" nr 44 / aprilie 2003

Publicata in volumul "Amintirile Marii" - Editura Morosan, 2003

© Toate drepturile apartin autorului.
Orice reproducere partiala sau totala a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.