Sa privesti lumea printr-o pinza de paianjen... cum privesti viitorul prin pinza amintirilor... ca si cum ai dori ca ceea ce stii despre praful drumurilor pe care ai mers vreodata sa te ajute sa alegi intre caile viitorului... Dar reflectia pinzei amintirilor e inselatoare ca o oglinda prafuita; niciodata imaginea reflectata nu este identica, si numai atunci cind recunosti pasi pe care i-ai mai facut cindva intelegi ca pasesti invariabil pe urmele greselilor tale.

        La fel e si cu pinza de paianjen. Lumea vazuta prin perfectiunea ei iti pare mai frumoasa. De aceea o contempli din spatele pinzei. Pentru ca ti-e mila sa-i distrugi perfectiunea... sau pentru ca e mai simplu sa privesti drumurile care se intind dincolo de ea, decit sa le strabati.

        Timpul insa ingroasa pinza de paianjen. Si treptat fereastra spre lumea de vis devine cenusie si opaca. O fereastra cu obloanele trase, dincolo de care nimic nu se mai vede. In afara de o imensa singuratate, aici, de partea sufletului tau.

        Numai lumina unei luminari mai poate strabate cetos prin pinza de paianjen, uneori, in noptile tirzii. Si flacara se ingusteaza spre virf, capatind forma unui drum ce se pierde la orizont, sa-ti aminteasca drumurile care te-au asteptat in zadar.

        Dar e tirziu ; ceea ce-ti fusese cindva fereastra spre lumea ideala ti-a devenit temnita, si nu-ti ramine decit sa adormi cu gindul la flacara ce abia se mai zareste, sperind ca drumul de lumina pe care il deschide dincolo de pinza de paianjen va sterge, macar în vis, cararile tale gresite.

Publicata in revista "Altfel" nr 28 / octombrie 2001

Publicata in volumul "Amintirile Marii" - Editura Morosan, 2003

© Toate drepturile apartin autorului.
Orice reproducere partiala sau totala a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.