O picatura oarecare de apa pe o masa oarecare, intr-o seara de iarna. O privesc fix intrebindu-ma cind si de unde o fi cazut ca parca acum citeva clipe nu era si totusi parca ar fi dintotdeauna acolo, incit nici nu mai stiu daca eu o privesc sau ea ma priveste...

        Nu am privit niciodata cu atentie o picatura de apa si acum vad ca e facuta din oglinzi multiplicate la infinit; intr-una se rasfringe iarna de afara, in alta umbra violeta a unui buchet de flori albe, in alta luna tesind din raze o rochie de mireasa, iar intr-o alta oglinda eu: mireasa asteptindu-si iarna si rochia si buchetul. Dar pe cind voiam sa ma privesc invesmintata in argintul rochiei de luna, am inteles ca silueta acelei mirese inutile nu e decit oglindirea vasului cu flori albe din tabloul de pe perete.

        Caci picatura plina de oglinzi nu fusese decit o lacrima ce se evaporase in marea tacere a iernii, iar eu ramasesem sa privesc fix, ochi in ochi, un alb cristal de sare.

© Toate drepturile apartin autorului.
Orice reproducere partiala sau totala a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.