In  colivia nesomnului, noptile nu respira niciodata la fel. Chiar daca greierii verilor si viscolul iernilor sunt aceleasi, cintecul noptilor e mereu nou. Nimic nu se repeta identic, nici macar bataia rara si monotona a ceasului ca o inima adormita prin care curge singele somnoros al noptii. Singurul zgomot ce pare a fi mereu acelasi e cel ce seamana unui suspin inabusit, de parca s-ar tingui sufletul prizonier al cuiva zidit de viu in temelii. Dar este mormintul nelinistit al cuvintelor.

        Cuvintele au fost condamnate la moarte intr-o noapte de iarna. Si de cind nu li s-a mai ingaduit sa fie rostite, au nins mereu peste buzele golite de singe, troienindu-le intr-o tacere dureroasa. Si daca  mai indraznesc uneori sa-si plinga tristetea de a fi fost ucise inainte de vreme, e numai noaptea cind nu e nimeni sa le auda suspinul cu fosnet de mare si ecou de triste, indepartate strune. La ivirea zorilor  tac iarasi, de parca nici n-ar fi grait vreodata si ma-nfasoara in pinza lor tacuta, ce creste tot mai grea asupra-mi.

        ..si ma voi stinge-n ziua cind nu ma voi mai zari deloc prin ceata lor prea deasa, inutil vierme de matase  in gogoasa cuvintelor nerostite.

Publicata in volumul "Amintirile Marii" - Editura Morosan, 2003

Ilustratie de Adela Serban

© Toate drepturile apartin autorului.
Orice reproducere partiala sau totala a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.