Sunt mar inflorit la marginea marii. De cind n-am mai rodit, frunzele mi-au fost invadate de alge si florile acoperite cu cristale de sare. Cei care trec pe linga mine imi pling de mila, crezind ca nu pot respira sub povara acelei materii moarte care ma acopera, crezind ca marea m-a invins. Dar eu stiu ca nu e asa, iar florile mele sarate impreuna cu fosnetul frunzelor-alge se leagana in vint intr-un cintec pe care-l stiu doar eu, caci nici un instrument din lume nu stie cinta cintecul florilor de sare.

        Acest cintec este povestea mea si spune ca eu sunt copilul iubirii pamintului cu marea. Am crescut din trupul tatalui meu pe tarmul marii, sa fiu aproape de mama care-si trimitea valurile spre mine imbratisindu-mi cu dragoste radacinile. Insa imbratisarea mamei a facut ca primul meu rod sa se risipeasca in nisip caci merele mele erau atit de sarate incit nimeni nu le putea minca. Atunci vintul, fratele meu mai mare, mi-a purtat departe semintele risipite, le-a alintat cu razele soarelui, le-a scaldat in apa dulce a riurilor si, sarutindu-le, le-a dat spre leganare tatalui nostru pamintul, din al carui trup au crescut apoi merii cu mere dulci si flori de lumina. A fost intiiul meu rod, dar nu si ultimul, chiar daca eu n-am mai rodit de atunci. Caci chiar daca ramin mereu neroditor, renasc in fiecare primavara prin toti acei copii ai mei, merii dulci ai pamintului.

        Acesta-i adevarul despre mine pe care eu singur il stiu. Numai eu stiu ca nu sunt nici ucis de mare, ci iubit de ea, nici singur, caci sunt tatal tuturor merilor dulci ai pamintului. Numai eu stiu de ce merii nu infloresc niciodata la marginea marii.

Publicata in volumul "Amintirile Marii" - Editura Morosan, 2003

© Toate drepturile apartin autorului.
Orice reproducere partiala sau totala a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.