- Oare de ce se intorc cocorii acasa dupa lungile ierni cind lipsesc dintre noi?… m-ai intrebat odata, in dupa amiaza aceea blinda de primavara cind stateam amindoi intinsi pe pamintul reavan cu ochii la cer. Oare de ce se mai intorc in pustiul cenusiu al meleagurilor pe care le parasesc in fiecare toamna, cind in Tarile Calde, este mereu atita soare, frumusete si caldura incit nimeni n-ar mai vrea sa plece de acolo?… Oare ce-i mai aduce inapoi, de ce vin mereu, in fiecare primavara, de ce mai vin?…

        - Nu stiu, ti-am raspuns, si m-am ridicat intr-un cot privind cu mintea golita de ginduri la umbrele care-ti alunecau peste fata. Poate doar pentru ca asa este legea firii… Poate doar pentru ca natura are niste cicluri pe care toate fiintele le respecta de milioane de ani fara sa stie neaparat de ce… Poate… Nu stiu… Dar sigur, SIGUR, dincolo de orice reguli nescrise ale speciei lor, cocorii se intorc tocmai ca sa ne-aduca din tarile unde noi nu ajungem niciodata, o picatura de aur din soarele absolut in care sa gasim farima de frumusete dupa care tinjim, secunda de iubire care ne transfigureaza facindu-ne, chiar pentru o scurta clipa, divini…

        - Stai! ai strigat. Acum o secunda nu stiai nimic despre asta, cum de stii acum, de unde stii, cine ti-a spus?

        - Nimeni, am suris ridicind din umeri. Am vazut zborul inalt al unui cocor rasfrint in ochiul tau.

Publicata in revista "Altfel" nr 12 / aprilie 2000

Publicata in volumul "Amintirile Marii" - Editura Morosan, 2003

© Toate drepturile apartin autorului.
Orice reproducere partiala sau totala a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.