"De mult pe cind Dumnezeu faurise intreaga gradina a paradisului suflind viata asupra unui bulgare de tina, intiiul om isi ducea zilele lungi si triste printre florile si pasarile care incercau in zadar sa-i lumineze istovitoarea singuratate. Si Dumnezeu i-a facut femeie dupa chipul si asemanarea lui, ca omul sa nu mai fie niciodata singur."

        In serile blinde de toamna, la marginea marii, soapte din stravechea poveste imi picura in singe. Si odata cu ele, amintiri despre timpurile cind eram intiia femeie a lumii venind in calea ta cu comori de iubire care sa-ti alunge pentru totdeauna tristetea si singuratatea.

        Revad in amintire Gradina Paradisului, prea mica pentru a ne cuprinde nemarginita dragoste. Si apoi de-a lungul milioanelor de ani, milioanele de femei in care am venit mereu in calea ta, in calea milioanelor de barbati, razboinici sau tandri, in care te risipisesi.

        Imi amintesc adeseori de toate astea. Si acum stiu ca dragostea e singurul paradis posibil, singurul paradis din care am fost izgoniti. De aceea, in serile blinde de toamna la marginea marii, ma doare singuratatea in coasta din care am fost zamislitã.

Publicata in revista "Altfel" nr 31 / ianuarie 2002

Publicata in volumul "Amintirile Marii" - Editura Morosan, 2003

Ilustratie de Adela Serban

© Toate drepturile apartin autorului.
Orice reproducere partiala sau totala a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.