De mult nu te mai stiu, liniste. De mult te-am pierdut, de mult m-ai uitat, de mult nu mai regasesc drumul spre tine. Zadarnic te caut in orizonturi pina ma dor ochii de zare, stind la marginea albastrelor ape nelinistite... in amurg... Zadarnic imi inalt ruga catre copaci; nici fosnetul lor nu mi te mai poate aduce ca odinioara, cind era de ajuns sa te chem in gind ca sa vii... Zadarnic te strig cu glas de primavara tinara sau de toamna obosita... Nu vii, nu mai vii... M-ai lasat singura cu fiorii tremuratori ai amurgurilor blinde de sfirsit de vara, cu toate acele carari ce duc spre tine dar niciodata nu te ating, caci se pierd sub covorul de frunze uscate ramas din toamna trecuta... Mi-e dor de tine, liniste, mi-e dor cumplit de tine in toamna asta care-ncepe sa-mi picure in singe, tacut ca o soapta de dragoste... Te iubesc, liniste... si te astept. Dar pina atunci cind va fi sa vii, acum, in acest fragil August murind, iti dedic, liniste, nelinistea mea.

Publicata in revista "Altfel" nr 14 / iunie 2000

© Toate drepturile apartin autorului.
Orice reproducere partiala sau totala a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.