Demult, cuvintele dormeau ascunse undeva nestiute de nimeni. Nimeni nu le descoperise inca si cuvintele taceau, taceau mereu fiindca nu era cine sa le intrebe despre toate minunile pe care le cunosteau.

        Dar intr-o zi cuvintele n-au mai tacut. Si ca sa se trezeasca deodata din amortirea in care zacusera atita vreme, nu a fost nevoie decit ca sufletul meu sa se intilneasca cu al tau. Atit a fost destul pentru ca vorbele adormite de atitia ani si de atitea virste sa inceapa sa cinte cu glasuri de ingeri de straja la portile dorului.

        S-au spus de-atunci cuvinte lungi, caci toate cuvintele lumii au prins sa povesteasca despre tarimuri de basm, despre legende inca neinventate si despre mirarea fericita a sufletelor care se intilnesc. Pina cind, pe nesimtite, asa cum descreste ziua, s-au stins si mingiierile, si duiosia, si blindetea, lasind in urma rana inlacrimata si nedumerita a cuvintelor inca atit de tinere.

        … Si singereaza… si pling… si tac cuvintele intre noi…

        Vor mai vorbi vreodata?

© Toate drepturile apartin autorului.
Orice reproducere partiala sau totala a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.