A fost odata un copac singur pe o cimpie nesfirsita. Anotimpurile treceau peste el, unul dupa altul, inflorindu-l, inverzindu-l, scuturindu-l si ningindu-l. Stia toate florile primaverii si toate ploile toamnei, era loc de odihna pasarilor prea obosite de zbor peste cimpia nesfirsita... Si mai era prietenul nepretuit al unei perechi de indragostiti, singurul martor delicat al vorbelor lor de iubire...
poate de-aceea iarna nu reusise sa-l inghete niciodata, oricite ninsori ar fi cazut peste el...

        Dar intr-o zi El n-a mai venit. Venea doar Ea, imbratisind trista copacul de-acum inghetat, si-apoi pleca, tot singura, indepartindu-se pina cind ajungea doar un punct negru la linia orizontului, pe albul infinit al zapezii... si in fiecare zi la fel, doar Ea si copacul, el in fiecare zi tot mai girbovit de povara ghetii ce i se strinsese pe trup, ea tot mai stravezie cu fiecare lacrima risipita pe scoarta inghetata...

        Astfel ne cuprinde pe toti gheata uitarii... si cind iubirea ne paraseste, la fel sfirsim: in singuratati de copaci inghetati.

Publicata in volumul "Amintirile Marii" - Editura Morosan, 2003

Ilustratie de Adela Serban

© Toate drepturile apartin autorului.
Orice reproducere partiala sau totala a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.