V-ati intrebat vreodata ce este zapada?... O puzderie de fulgi cazuti unul peste altul... adica o infinitate de povesti fragile ca rasuflarea ingerilor, ce se aseaza unele peste altele, în straturi cuminti, odata cu fiecare fulg cazut. Povesti?... Dar cind au timp fulgii de zapada sa aiba o “poveste” cind viata lor se scurge in cele citeva clipe ale caderii lor din puful norilor pina la mantia de zapada?...

            Caderea fulgilor insa, nu este povestea lor, ci doar incununarea ei. Caci fulgii sunt crimpeie din sufletele duse care se-ntorc ca sa ne desavirseasca noua fericirea. Oare nu de aceea dantela rochiilor de mireasa repeta obsesiv enigmaticul motiv stelar al fulgului de zapada?... Si nu e oare acea rochie expresia desavirsirii fericirii prin iubire?... Si n-ati observat ca fulgii sunt mereu prilej de bucurie – copiilor pentru joaca, pamintului pentru belsug si rod?...

        Sunt însa si fulgi tristi, care se-ntorc sa implineasca acea fericire ce lor le-a fost refuzata...

       - Uite ce fulg mare, parca sta sa se fringa!...

        Si fulgul se fringe, fiindca el ninge din sufletul frint al celui izgonit inainte de vreme, si-i greu fiindca poarta in sine durerea uitarii alaturi de intreaga povara a iubirii nedaruite.

        - ... si-a cazut chiar pe genele tale! Dar s-a topit...

        ... caci fulgii cei mari si grei nu cad niciodata pe copaci sau pe case, ci numai pe gene, intotdeauna pe gene, si mor intr-o lacrima de infinita iubire pe obrajii celor care nu i-au vrut.

Publicata in revista "Altfel" nr 22 / februarie 2001

Publicata in volumul "Amintirile Marii" - Editura Morosan, 2003

© Toate drepturile apartin autorului.
Orice reproducere partiala sau totala a textelor publicate pe acest site web se poate face numai cu acordul scris al autorului.